Blog despre culturism

Despre creatina

miercuri, 11 martie 2015

Despre creatina

Dupa suplimentele proteice si/ sau aminoacizi, creatina este cea mai cunoscuta si cea mai des folosita, mai ales in randul celor ce practica culturismul. Aceasta se administreaza in perioada in care vrei sa acumulezi masa musculara. Cel putin eu atunci o folosesc. Administrarea creatinei inbunatateste performantele in eforturi intense repetitive, adica exact ce avem noi nevoie in timpul antrenamentelor de forta; creste rata sintetizarii proteinelor si, nu in ultimul rand, ajuta la relaxarea musculara si refacerea dupa antrenament. Asadar, unii o pot administra inainte de antrenament pentru a le oferi forta si energie, pe cand altii o administreaza dupa antrenament pentru refacere dupa efort. Eu o folosesc dupa antrenament, deoarece inainte folosesc oxid nitric si acesta imi ofera necesarul de energie si forta in timpul antrenamentului. In perioada cand nu folosesc oxid nitric, iau creatina inainte de antrenament. Poate unii se vor intreba de ce iau creatina si oxid nitric, deoarece se stie ca oxidul nitric contine, printre altele, si cafeina si ca aceasta anuleaza efectele creatinei. Fals, deoarece s-au facut studii pe aceasta tema si s-a ajuns la concluzia ca ar trebui sa bei in jur de 4 cani mari de cafea pentru a anula efectele creatinei. Apoi, mai sunt inca persoane care se sperie cand aud de creatina si spun ca nu e bine sa administrezi creatina,  deoarece este daunatoare organismului. Sa ne gandim un pic. Creatina nu este o substanta artificiala, ci este produsa de corpul nostru. Este ceva natural. Ea este sintetizata in ficat, pancreas si rinichi si este compusa din aminoacizii arginina, glicina si metionina. Organismul unui adult produce zilnic in jur de 2 g de creatina. Atata timp cat esti o persoana sanatoasa, nu ai afectiuni renale, ale inimii sau ficatului, nu faci abuzuri, ci respecti doza recomandata si bei suficienta apa, s-a dovedit stiintific ca nu vei avea probleme in urma administrarii de creatina. Exista mai multe tipuri de creatina, dar cea mai des folosita este creatina monohidrat. Pe langa aceasta mai exista si complexe de creatina, precum cea de la Muscle Line. Acest complex are la baza creatina monohidrat, creatina gluconat si creatina etil ester. Aceasta combinatie de creatina, promoveaza cresterea fortei, rezistentei si energiei, oferindu-ti o mai buna pompare in timpul antrenamentelor si sustinand refacerea tesuturilor musculare, intr-un mod mai rapid si mai eficient.   

(articol scris de Andrei Nilgesz)