Blog despre culturism

Abordarea corecta in perioada de masa musculara

miercuri, 22 noiembrie 2017

Abordarea corecta in perioada de masa musculara

Voi ce intelegeti prin perioada de masa? Care ar trebui sa fie abordarea corecta? Din pacate, am observat ca multi inteleg total gresit ce inseamna perioada de masa. Ei cred ca in aceasta perioada poti sa mananci mult si tot ce vrei: pizza, hamburgeri, cartofi prajiti, dulciuri, etc ca doar avem nevoie de multe calorii ca sa punem pe noi. Dar daca mancam astfel de alimente zilnic, oare ce vom pune - masa musculara sau grasime si apa multa? Unii ajung in aceasta perioada la un procent de grasime corporala de 20%, 30% sau chiar mai mult, cat despre masa musculara de calitate, poate reusesc sa puna 1-2 kg. 

De ce nu e buna aceasta abordare? Deoarece atunci cand veti vrea sa treceti la perioada de definire, veti ajunge exact de unde ati pornit cand ati inceput perioada de masa musculara. Si am sa va explic de ce... In perioada de definire incepem sa scadem caloriile si sa introducem mai des sedinte de cardio. Si degeaba am acumulat 10-15 kg, daca acestea sunt doar grasimi si apa ca va trebui sa le dam jos. Scazand caloriile si crescand orele de cardio, vom arde in final si cele 1-2 kg de masa musculara pe care am reusit sa o acumulam, chinuindu-ne sa scapam de toata apa si grasimea acumulata. Si iata ca ajungem exact de unde am pornit inainte de a incepe perioada de masa si nu ne vom alege cu nimic in ce priveste masa musculara de calitate. 

Si atunci care e abordarea corecta? E adevarat, in perioada de masa avem nevoie de mai multe calorii ca de obicei pentru ca antrenamentele sunt mai dure, greutatile mai mari si e nevoie de multa energie. Dar asta nu inseamna ca aceste calorii trebuie luate din pizza, dulciuri, hamburgeri, cartofi prajiti, etc. Le luam tot ca in perioada de definire din orez, fulgi de ovaz, uneori paste, cartofi sau cartofi dulci, aici ma refer la carbohidrati. Diferenta e ca vom creste cantitatea de carbohidrati, dar tot din surse sanatoase. E adevarat ca in perioada de masa poti introduce uneori si o masa trisata. Adica la o masa, o data sau de doua ori pe saptamana, poate in weekend, asta depinde in primul rand de metabolismul fiecaruia, sa mananci ce iti doresti - portie de cartofi prajiti sau o pizza sau o prajitura, etc. O sa iti faca bine la digestie, dar in primul rand te va incarca psihic, dandu-ti puterea si motivatia de a continua cu dieta potrivita. Facand asa, in mare parte, ce vei pune pe tine va fi calitate, iar in perioada de definire nu va trebui sa te omori cu cardio sa dai jos grasimea si apa multa pe care ai retinut-o in perioada de masa pentru ca ai mancat nepotrivit. 

Si nu uitati! Pentru rezultate maxime trebuie sa va antrenati, sa va odihniti si sa mancati corespunzator! 

(articol scris de Andrei Nilgesz)